#4 Nici revoluțIA aceasta nu va fi televizată!
...pentru că nimeni nu înțelege cu adevărat ce vine și totuși nimeni nu o va opri.
În ultima lună de la terapia noastră de grup, mi s-au copt fructele preferate, însă nu mă lasă inima să le scot la tarabă. După ce am investit ani și bani mulți, scot acum un profit de câteva sute de lei în cireșe. Pe același principiu mi-am luat și o seră frumoasă în care ceapa irită plăcut nările, vrejurile de roșii miros de îmi vine să mestec frunzele, (că încă nu am tomate) iar ridichile sunt invers proporțional de gustoase cu cât de urâte mi-au ieșit. Mă transform încet dar sigur înapoi în originea familiei. Devin un mic fermier (țăran sună peiorativ mai nou?!). Mai urban așa, dar tot cu degete murdare de țărână. Cumva, cred că intuiția neaoșă îmi spune ceva despre viitor. Vin roboții, vine Inteligența Artificială, vine recesiunea, vine nucleara, vine spanac verde să ne ia și să ne ducă la balamuc. Românii mei au ocupat hotelurile și pensiunile. Tragem toți de libertate și de bani de parcă simțim că în curând ceva se strică rău aici. Nimic nu pare să meargă bine dar toți părem total dezinteresați să facem ceva în legătură cu asta. Ori m-a ajuns pe mine depresia, ori ne-a ajuns pe toți. După pușcăria aia la domiciliu din pandemie, am rupt toți lanțul ca tigrii anul trecut și acum părem că obosim. Nici să revenim în case nu vrem, nici la muncă nu ne mai trage inima, ca prin 2019.
Cei care încă mai vor să miște ceva par că aleargă prin noroi. Toți prietenii antreprenori mi se plâng că nu găsesc oameni. Nu apucă să discute de salarii sau condiții de muncă. Pur și simplu nu vin oamenii la interviuri. Ar fi de făcut business, dar nu are cine să sape, să tragă țevi sau cabluri, să urce panouri pe case, să meargă în deplasări. Atunci când găsești pe cineva disponibil, poți pune pariu că nu va începe și nici nu va termina la timp. E o minune să mai dai peste un meșter bun și serios. Nimic nou aici. Mai poți urca încă o clasă sau două sociale și lucrurile devin la fel de haotice. Am făcut luna asta un studiu geotehnic să văd dacă pot săpa o mică fundație pentru un proiect la care lucrez. Prima ofertă? 4000 de lei. Printr-o recomandare, am ajuns la altcineva cu 1190. Canalizarea la #casabuhnici2? 15.000 de lei o simplă racordare (țevile din curte erau trase până la stradă) pentru că „aici suntem la Corbeanca, George!” Și asta, după multe săptămâni de amânări plus un mic șantaj la o autoritate locală, care mă suspecta că am votat greșit ultima dată.
De ce mă plâng de toate astea? Pentru că oricâtă tehnologie aș arunca la problemă, rămâne o problemă pentru oameni. Oriunde sunt invitat să discut despre tehnologie, case ori sustenabilite, ajungem inevitabil la problema Inteligenței Artificiale. Eu mă dau de ceasul morții să găsesc un jurnalist de teren pentru CaseBune, ori să trag niște țevi prin curte cu un grădinar, prietenii mei nu găsesc ingineri dar nici muncitori, însă elevii, studenții dar și mulți profesioniști par preocupați de viitorul în care tehnologia ne va lăsa fără muncă. E puțin ironic, nu? Nu vreau să pun problema ca un boomer așa cum îi denumesc cei tineri pe cei depășiți de vremuri dar cred că am trăit suficient cât să mă ajute intuiția antrenată în lumea concretă și amplificată cu tehnologie. Așadar, hai să ne uităm la problema productivității puțin diferit.
Plec de la realitate. Prezentul ne oferă posibilitatea unică de a ne alege aproape orice domeniu în care să activăm. Dacă mâine vreau să lucrez într-un spital, într-un hotel, restaurant, o firmă de construcții, în aproape orice domeniu, sigur găsesc ceva de făcut. Cu o condiție. Să fiu dispus să muncesc măcar acele 40 de ore pe săptămână. Deci nu prea avem șomaj. Din cauza asta, forța de muncă din marile orașe a devenit selectivă. Dorește muncă mai puțină, mai ușoară, mai flexibilă și abia apoi bine plătită. Alte priorități. Mi se pare o formă de curaj să decizi la 20+ ani că nu vrei să te spetești ca alții înaintea ta. Tot respectul pentru cei care știu mai bine. Mai ales pentru cei care au și un plan. Pe de altă parte, sunt curios cum faci să urci în carieră, cum îți schimbi condiția dacă nu faci sprintul devreme în viață, când nu ai datorii familiale prea multe și nici credite care să te lege. Simt și eu cum după 40 de ani, dorința de a muta munții e încă acolo, dar… vine cu pași mai mărunți. Nu îmi mai vine să urc pe casă ori să conduc tare. Am prea multe de pierdut. De aceea cred că, oricât de mult mă sperie, recesiunea riscă să devină o realitate pentru noi toți. Șomajul rămâne, aparent, singura metodă sigură să re-aloci în economie resursa umană. Mai pe românește, să ne scoată la muncă pentru ce e cu adevărat nevoie acum. Din păcate, așa cum ne-a spus de câteva ori economistul Dragoș Cabat în #IGDLCC, riscul cel mai mare pentru noi este să trecem direct de la inflație și șomaj mic, la șomaj mare de tot și deflație când nimeni nu mai are destui bani. Se simte deja în anumite locuri că recesiunea la noi vine ca o cascadă, nu ca un pârâu domol. Zilnic dispar sute de firme din România deși e nevoie de produse și servicii în foarte multe domenii în care nu vine însă forță de muncă. Cei mai mulți vor joburi la o tastatură, cu program flexibil și multe beneficii. Aici văd eu problema, pentru că munca de la tastatură este fix următoarea chestie pe cale de dispariție.
Hai să privim așadar spre viitor. Da. Inteligența Artificială va face în 2023 cel mai mare salt pe care l-am văzut cu toții în istoria tehnicii și electronicii. Revoluția AI va fi mai mare decât apariția internetului sau a electricității. Zilnic văd cum modelele de limbaj (Large Language Models - LLM) ca Bard, Chat GPT și alții devin mai bune. Mă fascinează tot ce înseamnă Generative AI și Stable Diffusion. Cred că vor transforma prima dată tot ce înseamnă creație foto, audio, video, cinematografie, publicitate. Și asta e o veste bună. Mi-a confirmat-o și Andrei Borțun într-un #IGDLCC disponibil pentru membrii de pe YouTube.
Promo-Time. Am înregistrat anul acesta unele dintre cele mai importante interviuri pentru mine și le ofer în avans celor care aleg să mă susțină pe YouTube cu un abonament lunar. Cred că merită să vezi clipuri dedicate, în avans și un Masterclass în comunicare cu Dumitru Borțun.
Creația audio-vizuală este însă doar vârful iceberg-ului. Nu știm cu adevărat cât de masivă va fi transformarea pe măsură ce inteligența artificială este infuzată tot mai mult în orice folosim. Momentan le face viața mai ușoară celor care își fură examenele cu lucrări scrise de un robot. Nici nu îi condamn prea tare. Facultățile de la noi sunt mai degrabă locuri unde să îți faci prieteni buni și să îți găsești perechea. Educația e plină de ipocrizie, lene și corupție. „Mă duc să pun note hoților!” Citatul e dintr-un profesor blazat pe care l-am auzit personal recent într-o facultate de la Universitatea București. Am mai spus, pentru cei care vor să audă, că vin roboții. De ce ai toci dacă roboții pot inventa deja banalități mai interesante?
Studenții cu care am discutat păreau convinși că ceva vine dar nu păreau lămuriți ce pot face. La fel cum poluarea din București li se pare o problemă dar este prea departe soluția pentru ca ei să încerce ceva. O petiție, un pichet, o campanie de plantări sau ceva mai creativ. Orice. Nu am văzut nicio acțiune serioasă, care să pornească din școli. Generația care vine din urmă pare împăcată, blazată sau anesteziată. Cuțitul nu este nici aici la os.
Poate par că fac propagandă pentru angajatorii care nu găsesc muncitori de toate felurile. Da. Le fac. Dar cred cu tărie că în loc să privim prea departe spre un viitor dincolo de controlul nostru, mai bine încercăm să rezolvăm prezentul. Să trăiești în realitate și în prezent e o măsură a sănătății mintale. Să tot visezi la viitor și să nu acționezi e semn de procrastinare. Dacă ești cu adevărat genial, bagă lene cât cuprinde dar vino cu ceva care să ne lase gură-cască. Cred în ruperea de ritm. Nici eu nu pot mereu munci la 110% dar când o fac, sunt acolo, concentrat și motivat să îmi iasă cât mai bine. Îmi iau timp să mă gândesc la viitor dar apoi trec la acțiuni cu unelte pe care le am la îndemână aici și acum. Să aștept să vină roboții să îmi planteze ceapa, să tundă gardul, să strângă mizeria, e o naivitate. Mai sunt 15-20 de ani până acolo. Mai avem o generație la dispoziție să întoarcem lucrurile spre bine. Trebuie să instalăm regenerabile peste tot iar roboții nu urcă pe case să pună fotovoltaice. Gunoaiele din oceane pot fi strânse cu mașinării dar depinde de noi să facem normalitate magazine reale #ZeroWaste, adică fără plastic, fără deșeuri de niciun fel. Și mai sunt destule de făcut dar niciuna dintre ele nu se rezolvă din tastatură. Poți aduna like-uri, vizualizări și chiar bani din asta dar apoi cineva trebuie să iasă să facă ceva cu lumea asta concretă care intră în luna lui cuptor și la propriu.
Poate sunt prea pesimist data asta dar au fost și momente bune în ultima perioadă, care îmi dau speranță că avem printre noi oameni motivați. Revin la Antreprenori Români Care Nu se Mulțumesc cu Puțin, evenimentul organizat de Vlad Mihălăchioiu de la Romanian Business Club. Am văzut pe scenă de la producători de dulciuri până la preoți și furnizori de sere și plante. M-au emoționat mai ales Lorena, care a urcat pe scenă să ducă vestea bună despre winwin.fit și Ioana (de la GB.ro) Neagu.
Damian Drăghici rămâne un super om, iar cei care l-au auzit vorbind pe scenă au plecat acasă mai bine. Mi se pare valoroasă ideea cu care ne-a lăsat.
Dacă ai fi de față la înmormântarea ta, ce ai vrea să auzi spunându-se despre tine?